Pe 26 mai, începând cu ora 16:30, fetele care vor dori să participe la această plimbare pe două roţi, vor fi aşteptate în Parcul Circului, intrarea dinspre Ştefan cel Mare.
Regula nescrisă a evenimentului spune că fiecare participantă la SkirtBike trebuie să vină îmbrăcată într-o ţinută şic. Fie că vor veni în fustă sau rochie, fie că vor alege tocuri sau balerini, pălării sau eşarfe, participantele vor încerca să demonstreze că pedalatul înfrumuseţează.
Bineînţeles că şi băieţii au voie să participe la eveniment, având oportunitatea de a pedala într-o ţinută elegantă alături de sutele de fete. Aceştia vor putea aduce chiar şi flori domnişoarelor, urmând ca ei să închidă coloana şi se se asigure că fetele se simt în largul lor pe şosea.
Traseul acestei ediţii începe de pe Aleea Circului şi continuă pe Şoseaua Ştefan cel Mare, pe Calea Dorobanţi înspre Piaţa Charles de Gaulle. Apoi coloana se va îndrepta pe Bulevardul Aviatorilor înspre intrarea Pescăruş a Parcului Herăstrău. La sfârşitul plimbării toţi participanţii vor fi inviataţi la Roaba de Cultură, acolo unde partenerii noştri de la GREEN REVOLUTION vor pregăti un concert pe cinste.
O premieră în acest an este desfăşurarea SkirtBike atât în Bucureşti, cât şi în Timişoara, Sibiu, Iaşi şi Arad. Se poate observa astfel o evoluţie a conceptului de pedalare urbană la care doamnele şi domnişoarele să îşi poată etala feminitatea, exprimându-se în stilul lor unic şi cochet.
În final, SkirtBike îşi propune să încurajeze toate femeile să folosească bicicleta ca mijloc de transport, ajutându-le să înţeleagă faptul că pedalatul nu le restricţionează în nici un fel activităţile de zi cu zi. Atunci când pedalezi poţi purta orice fel de îmbrăcăminte îţi doreşti, fără să îţi pierzi propriul stil.
Feminitatea există şi pe două roţi!
Pana data viitoare,
From Mona with Gloss
haha ce tare :D
RăspundețiȘtergerece interesant! eu cred ca as opta pentru o rochie retro :))
RăspundețiȘtergere