English French German Spain Italian Dutch Russian Portuguese Japanese Korean Arabic Chinese Simplified

miercuri, 2 mai 2012

Despre Women on Web si surpriza care ne asteapta la urmatoarea editie

Vineri, 27 Aprilie, a avut loc o noua editie a conferintei Women on Web. Evenimentul s-a tinut la hotelul Howard Johnson si a fost organizat de Evensys. Prezentarile din cadrul conferintei au fost sustinute de Emilia Popescu, Tudor Chirila, Amalia Enache, Cristian Lupsa, Georgiana Gheorghe, Cristina Bazavan, Bogdana Butnar, Anca Nistor, Iulian Vacarean, Roxana Farca si Andrei Barbu, iar evenimentul a fost moderat de Sana Nicolau si Cristian Manafu.

Conferinta a inceput cu o prezentare despre femeia independenta sustinuta de Tudor Chirila. Expunerea sa a fost amuzanta, iar Tudor a primit o multime de intrebari din sala in ciuda faptului ca se grabea foarte rau sa ajunga la un concert la mare.
Emilia Popescu ne-a povestit in stilul sau caracteristic, plin de umor, despre online si despre fiica ei de 11 ani care se descurca foarte bine in acest domeniu. De asemenea, ne-a impartasit beneficiile Activia si ne-a spus ca nu are un cont personal de Facebook. Toata sala a incurajat-o sa isi faca un astfel de cont, asa ca acum asteptam sa o descoperim pe Emilia Popescu si in online.
A treia prezentare a fost facuta de Amalia Enache, care ne-a vorbit despre copiii abandonati si despre colaborarea cu HHC Romania. Legatura cu online-ul a fost facuta prin preluarea de catre noi a acestei probleme pe blogurile personale si pe Facebook pentru a ajuta organizatia HHC si in final, copiii abandonati.
Ultima prezentare din prima sesiune a fost sustinuta de catre Cristian Lupsa de la Decat o revista si a fost despre femeile pe care le-a cunoscut pe net si impactul pe care acestea l-au avut asupra sa. Prezentarea a fost captivanta si interesanta si am retinut si morala: "Este bine sa cauti femei pe net!".
A doua sesiune de prezentari a cuprins mai multe expuneri de o durata mai scurta. Mie mi-a placut foarte mult prezentarea Cristinei Bazavan despre cum sa traiesti fericit in online. Daca nu ati vazut conferinta in direct pe internet va invit sa cititi prezentarea aici.

De asemenea, Bogdana Butnar, "femeia Google", ne-a povestit despre singuratatea in online, iar Iulian Vacarean ne-a mai inveselit cu prezentarea proiectului sau "Femei pe Matasari".

La final a vorbit si Andrei Barbu, founder Cosul de legume. Recunosc ca mi-a placut ideea acestui proiect (i-am dat si Like pe Facebook) si chiar l-am cautat atunci cand am ajuns acasa. Din pacate imaginile mele cu  un adevarat cos cu legume s-au spulberat cand am deschis site-ul si am gasit doar cateva legaturi de patrunjel si ceapa. Stiu ca nu este sezon, dar parca totusi ...

La eveniment m-am reintalnit cu placere cu Elena Ciric, Andreea Adam, Iuliana Manea, Mirela Niculai, Laura Vasilescu, Andra Stegaru si Aleka Sarah Vladareanu.
Toate pozele de la eveniment le puteti vedea aici.

Dupa terminarea conferintei am discutat putin si cu Cristian Manafu si dupa ce i-am povestit ca am un blog de beauty mi-a spus ca pentru editia viitoare Women on Web va avea in vedere si o prezentare din acest domeniu. Nu ar fi superb? Eu deja abia astept urmatoarea conferinta!

Pana data viitoare,
From Mona with Gloss

Nu uitati de Concursul From Mona with Gloss si de Concursul Clinique.



5 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...