Am fost foarte incantata atunci cand l-am primit pentru ca abia il asteptam si mi-a placut foarte mult si modul in care l-am primit. Si travel kit-ul si pensula duo fibre se aflau in cate un saculet transparent mov, pe care le-am desfacut cu nerabdare.
Impreuna cu pensulele am primit si un pliant cu detalii despre ele si instructiuni de curatare a lor.
Tot impreuna cu travel kit-ul Naughty in Black am primit cadou si pensula duo fibre. Aceasta imi place foarte mult deoarece ajuta la aplicarea foarte usoara a fondului de ten. O folosesc cu succes in aplicarea Shiseido Perfect Refining si mi se pare ca am nevoie de o cantitate mai mica de produs pentru o aplicare (in comparatie cu pensula clasica de fond de ten).Pensula este confectionata din peri naturali si sintetici si este perfecta pentru crearea efectului "airbrushed".
Singura problema a acestei pensule este aceea ca ii cad firele de par. La inceput a fost putin mai deranjant deoarece ramaneam cu firele pe fata in timpul aplicarii fondului de ten, dar dupa mai multe utilizari si cateva spalari firele cad mult mai rar (dar tot se mai intampla).
In kit se regasesc 7 pensule indispensabile pentru crearea unui machiaj perfect. Mi se par pensulele esentiale de care ai nevoie pentru a te machia, iar pouch-ul in care sunt asezate este micut si foarte usor de luat in calatorii. De asemenea, mi-a placut materialul din care este facut pouch-ul semanand cu o piele foarte fina.
Pensula F30 Large powder este confectionata din peri naturali si este foarte buna pentru aplicarea pudrei sau a iluminatorului pe fata.
Produsele se aplica usor si se intind bine, dar ca si duo fibre am intalnit caderea firelor de par. Aceste doua pensule sunt singurele care au aceasta problema, celelalte fiind in regula din acest punct de vedere.
F40 Large angled contour ajuta la conturarea fetei prin crearea de umbre si poate fi folosita de asemenea pentru aplicarea blush-ului. Pensula este facuta integral din par natural. Pensula clasica pentru fond de ten mi-a placut foarte mult si trebuie sa recunosc ca mi se pare mai buna decat cea pe care o am de la Sephora. Cea de la Sigma este putin mai deasa si lasa mai putine urme (linii) atunci cand este aplicat fondul de ten.
Large shading E55 este ideala pentru aplicarea iluminatorului pentru ochi sau pentru aplicarea fardului de baza. Datorita perilor desi si naturali, pensula aplica o cantitate mai mare de produs pe o suprafata mai mare a ochiului. Ador sa o folosesc impreuna cu fardul mono de la Illamasqua pentru a crea baza pentru machiajul ochilor.
Pensula pencil E30 este buna pentru crearea detaliilor dintr-un machiaj. Cu ajutorul ei se pot crea umbre subtiri in pliul pleoapei sau se poate contura coltul intern al ochiului. De asemenea, se poate aplica fard si sub genele inferioare, dar linia nu va fi foarte subtire (un rezultat mai bun de aplicare a fardului sub ochi se obtine cu ajutorul unei pensule subtiri si plate).
E40 Tapered blending - Initial aceasta pensula mi s-a parut imensa pentru blending. Dar in timp si cu putin exercitiu am reusit sa o utilizez corect. Pensula trebuie utilizata cu miscari circulare care abia sa atinga fardurile aplicate. Daca se apasa prea mult pe ea, culorile se sterg sau se amesteca intr-una singura.
Ultima pensula din kit este cea pentru corector/anticearcan F70. Si aceasta pensula este putin mai mare decat cea cu care aplicam pana acum corectorul sau anticearcanul, dar este foarte usor de utilizat pentru ca poate acoperi zone mai mari foarte repede. De asemenea, anticearcanul poate fi aplicat dintr-o singura miscare. Astfel, dupa ce m-am obisnuit cu ea am utilizat zilnic aceasta pensula.
Asa ca eu sunt foarte incantata de acest set si il folosesc pentru crearea oricarui machiaj. Mai multe detalii despre el gasiti aici.
Voua cum vi se pare travel kit-ul Naughty in Black?
Pana data viitoare,
From Mona with Gloss
Nu uitati de concursul Testeaza si tu Power Plate.
Vai cat mi-l doream.. ce mi-e ciuda ca nu am reusit si eu sa castig unul:( Arata superb oricum
RăspundețiȘtergeresuna bine. nu are si o pensulita pentru aplicarea rujului?
RăspundețiȘtergere@Ionny: Si eu abia asteptam sa il primesc!
RăspundețiȘtergere@Stilistele: Nu, nu are. Pensula pentru aplicarea rujului sau a gloss-ului este inclusa in celelalte seturi cu mai multe pensule.
RăspundețiȘtergere