English French German Spain Italian Dutch Russian Portuguese Japanese Korean Arabic Chinese Simplified

miercuri, 11 iulie 2012

The Amazing Spider-Man

Ieri seara am fost la avanpremiera filmului The Amazing Spider-Man la Samsung IMAX Cinema City Cotroceni. Acesta este cel de-al patrulea film al seriei Spider-Man si se incadreaza in genurile actiune, aventura, Fantasy. Si desi nu sunt o mare fana a filmelor cu super-eroi, pot sa va spun ca acesta chiar mi-a placut!

In cadrul sau gasesti cate putin din tot ce cauti. Au fost scene amuzante, multa actiune, efecte speciale si clasica poveste de dragoste. In rolurile principale ii regasim pe Andrew Garfield ca Spider-Man/Peter Parker si pe Emma Stone ca Gwen Stacy. Daca pe Emma Stone o stiam din Easy A si imi placea mult ca actrita, Andrew Garfield a fost o revelatie. A jucat bine acest rol si in plus este si foarte dragut! Asa ca fetelor, aveti un motiv in plus pentru a vedea acest film!

The Amazing Spider-Man este un remake al primului film cu cateva schimbari de scenariu, dar din care recunosc ca mi-au lipsit cateva scene preferate. Si chiar daca filmul are 2 ore si un sfert va va tine captivati pana la sfarsit.
Efectele speciale sunt interesante, iar vizionarea la Samsung IMAX chiar merita! Scenele 3D nu sunt chiar atat de multe (m-am surprins ferindu-ma de cateva panze de paianjen si alte obstacole), dar mai mult filmul este 3D din perspectiva planului indepartat.

Sinopsisul filmului il gasiti aici, iar cateva trailere puteti vedea aici. Filmul are nota 7,7 pe IMDB si 8,6 pe Cinemagia. Mie mi-a placut asa ca vi-l recomand si voua!

The Amazing Spider-Man are premiera pe 13 Iulie 2012.

Va tenteaza acest film?

Pana data viitoare,
From Mona with Gloss

2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...