English French German Spain Italian Dutch Russian Portuguese Japanese Korean Arabic Chinese Simplified
Se afișează postările cu eticheta spray protectie termica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spray protectie termica. Afișați toate postările

miercuri, 25 ianuarie 2012

Tried&tested: Spray pentru protectie termica Balea

Desi am deja spray-ul pentru protectie termica de la Label.M am fost curioasa sa il incerc si pe cel de la Balea. Pe acesta l-am vazut atunci cand am intrat in magazinul dm si recunosc ca m-a atras ambalajul interesant cu pompita.
Ce scrie pe produs?
Protejeaza parul la temperaturi ridicate. Astfel va puteti usca parul cu uscatorul, il puteti intinde cu placa, il puteti ondula. Spray-ul protejeaza parul la temperaturi de pana la 200 de grade, il face matasos si stralucitor,  previne uscarea si deteriorarea lui.

Mod de utilizare: Inainte de a folosi uscatorul, pulverizati de la o distanta de 15 cm pe parul umed. De asemenea, inainte de folosirea placii de intins sau de ondulare a parului pulverizati pe toata lungimea parului.

Cum mi s-a parut mie?
Pe langa ambalaj mi-a atras atentia si mentiunea "reddot design award winner 2011" de pe produs, ceea ce m-a facut sa cred ca acesta este un produs deosebit. 

Spray-ul are un miros placut, usor fructat, care se mentine in par. De asemenea, produsul nu incarca parul, dar mi s-a parut ca il lasa mai aspru si mai greu de pieptanat. Iar acest lucru l-am remarcat imediat dupa aplicare, dar si pe parcursul urmatoarelor zile.

In general, dupa spalare parul meu ramane moale si matasos, dar dupa ce am utilizat spray-ul de protectie termica Balea acesta nu a mai fost ca de obicei. Astfel, produsul mi se pare mai potrivit pentru persoanele cu parul fin si subtire care isi doresc un plus de textura sau volum.

Dupa uscarea parului, el a ramas lucios si cu un aspect sanatos. Spray-ul mi s-a parut eficient in protejarea parului de caldura uscatorului sau a placii, dar trebuie sa aveti grija daca folositi aparatele de coafat setate la o temperatura de 210-220 de grade deoarece produsul protejeaza parul pana la temperaturi de 200 de grade.
In concluzie, spray-ul de protectie termica de la Balea mi s-a parut un produs bun, dar nu m-a impresionat in mod deosebit. Il voi mai cumpara in viitor? Cel mai probabil as spune ca nu deoarece am incercat alte spray-uri care mi-au placut mai mult. Dar ca si raport calitate/pret mi se pare ca produsul merita cumparat.

Spray-ul costa 9,99 lei, are 200 ml si este disponibil in magazinele dm.

Voi l-ati incercat pana acum? Cum vi s-a parut?

Pana data viitoare,
From Mona with Gloss




marți, 22 noiembrie 2011

Tried&tested: Heat protection spray de la Label.M

Cu toatele stim deja cat de importanta este protejarea termica a parului. Toate aparatele de coafat la cald (placa, ondulator, uscator de par etc) il pot deteriora daca nu avem grija sa aplicam un produs special inainte de a le utiliza. De asemenea, si soarele are un efect negativ asupra parului prin intermediul razelor UV (si chiar daca acesta se resimte mult mai putin, el exista si in sezonul rece). Astfel, este recomandat sa folosim un produs care sa ne protejeze de aceste probleme.

Pentru a combate efectele negative ale aparatelor de coafat la cald si a razelor UV eu am incercat Heat Protection Spray de la Label.M. Pana acum foloseam spray-ul de protectie termica Toni&Guy, dar de cand l-am descoperit pe acesta l-am utilizat de fiecare data.

Ce scrie pe produs?
Creat pentru a pregati parul pentru coafarea la caldura cu temperaturi de peste 200 de grade, contine Enviroshield cea mai recenta inovatie in tehnologia protectiei parului. Acest spray protejeaza optim de caldura uscatorului, placii, ondulatorului si de razele UV si permite crearea unor stiluri individuale cu protectie profesionala.


Instructiuni
Se aplica uniform pe parul umed sau uscat inainte de a efectua styling cu caldura.
Cum mi s-a parut mie?
Eu folosesc spray-ul Label.M inainte de fiecare coafare sau uscare a parului si pot sa va spun ca sunt foarte multumita de acest produs. Parul meu este lucios si rezistent si arata bine si dupa utilizarea acestor aparate. Rezultatele oferite de spray-ul de protectie termica sunt foarte bune, mai ales in conditiile in care parul meu este vopsit blond si are tendinte sa devina uscat sau deteriorat.
Spray-ul are 200 ml si este suficient pentru o utilizare indelungata.

El are un miros placut, discret care nu interactioneaza cu mirosul altor produse de styling si nici nu il influenteaza .

Produsul este disponibil la pretul de 67 lei pe site-ul luxbeauty.ro.

Voi ce spray pentru protectia termica folositi?

Pana data viitoare,
From Mona with Gloss



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...